Studiourile Disney, care produc franciza „Războiul stelelor”, au declarat săptămâna trecută că Ford s-a rănit la gleznă în timp ce filma o scenă la Pinewood Studios, din aproprierea Londrei.
Harrison Ford, în vârstă de 71 de ani, se simte bine și va începe în curând programul de recuperare, a spus Ina Treciokas, purtătoarea de cuvânt a actorului.
„(Ford, n.r.) se simte bine și așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la lucru”, a precizat Ina Treciokas.
Producătorii filmului „Războiul stelelor VII” au precizat că filmările continuă conform planului, până la recuperarea completă a lui Harrison Ford.
Actorul Harrison Ford a fost distribuit în rolul lui Han Solo în „Războiul stelelor VII”, continuarea mult așteptată a francizei regizată de J.J. Abrams, care va fi lansată în 2015.
Acțiunea filmului are loc la 30 de ani după „Întoarcerea lui Jedi: Ediție specială” (1983), însă scenariul a fost păstrat secret.
Harrison Ford se află în fruntea distribuției, alături de Carrie Fisher, Mark Hamill, Lupita Nyong’o, Andy Serkis și Oscar Isaac.
Distribuția este completată de actorul suedez Max Von Sydow, actorul Adam Driver (starul din serialul „Girls/ Fetele”), Domhnall Gleeson și actorii debutanți John Boyega și Daisy Ridley.
Cel de-al șaptelea film din franciza „Războiul stelelor/ Star Wars” va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015, iar studiourile Disney intenționează să realizeze, în paralel cu cele trei lungmetraje din serie, producții spin-off, cu o poveste independentă.
Franciza „Star Wars”, creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.
Cunoscut pentru rolurile din seriile „Indiana Jones” și „Războiul Stelelor”, Harrison Ford a declarat în trecut că preferă ca publicul să-și amintească de el pentru roluri precum cele din „Martorul” – care i-a adus singura nominalizare la premiul Oscar pentru rol principal – și „The Mosquito Coast”, cu Helen Mirren și River Phoenix, două filme de Peter Weir. Ford a mai jucat în filme precum „Sabrina”, în regia celebrului Sydney Pollack, și „Imigranții/ Crossing Over”, în regia lui Wayne Kramer.
Teodora Nicolau, [email protected]